Presa italiană scrie că fundașul formației Inter Milano Cristian Chivu ar putea semna un contract pentru sezonul viitor cu gruparea engleză Tottenham, la care joacă și Vlad Chiricheș, dacă problemele sale la un deget al piciorului drept se vor fi rezolvat.
Veteranul lui Inter nu a jucat niciun meci în acest sezon, iar binecunoscuta problemă de la picior oferă multă incertitudine cu privire la starea lui fizică, a scris ilsussidiario.net.
„Dar această situație pare să nu îl sperie prea mult pe directorul sportiv al clubului Tottenham, Franco Baldini, care s-ar fi gândit la fostul jucător al echipelor Roma și Ajax pentru a întări defensiva înaintea sezonului 2014-2015. Oficialul clubului londonez îl cunoaște foarte bine pe fostul component al naționalei Românei și ar fi gata să-i ofere un contract anual, cu o eventuală opțiune de prelungire pentru încă unul, în funcție de numărul de prezențe pe teren”, continuă sursa citată.
Cristian Chivu s-a accidentat la un deget de la piciorul drept în august 2012, fiind operat de atunci de patru ori, ultima dată în Statele Unite ale Americii, în februarie. Chivu nu a mai jucat niciun meci din mai 2013.
La 31 ianuarie, fostul impresar Victor Becali anunța că fostul căpitan al echipei naționale Cristian Chivu își va rezilia contractul cu Internazionale Milano și se va retrage din activitatea de fotbalist profesionist.
În urmă cu o săptămână, presa italiană a scris că fundașul Cristian Chivu, 33 de ani, a revenit la baza de pregătire a echipei Internazionale Milano, la aproape o lună după ce a fost operat ultima dată la Miami, și este gata să își rezilieze contractul cu gruparea milaneză și să se retragă din fotbal.
Noul președinte al FRF, Răzvan Burleanu, s-a întâlnit cu jucătorul lui Inter de curând și i-a propus să i se alăture la conducerea forului de la Casa Fotbalului.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER